Cercul cvintelor este o schemă care așază cele 12 tonalități majore în ordinea în care se adaugă alterațiile: fiecare pas în sensul acelor de ceasornic urcă o cvintă perfectă și adaugă un diez, fiecare pas în sens invers adaugă un bemol. Din aceeași figură se citesc armura fiecărei tonalități, relativa ei minoră și acordurile cele mai apropiate.
Cum este construit cercul cvintelor?
Cercul cvintelor pornește de la Do major, care nu are nicio alterație, și se construiește din cvinte perfecte, adică intervale de 7 semitonuri. De la Do se urcă la Sol, apoi la Re, la La și așa mai departe, iar după 12 pași cercul se închide din nou pe Do. În partea de jos, Fa diez major și Sol bemol major sună identic și diferă doar prin scriere: sunt tonalități enarmonice.
Câte alterații are fiecare tonalitate majoră?
Numărul de alterații crește cu câte una la fiecare pas pe cerc; tabelul adună tonalitățile folosite cel mai des.
| Tonalitate majoră | Alterații în armură | Relativa minoră |
|---|---|---|
| Do major | niciuna | la minor |
| Sol major | 1 diez (fa) | mi minor |
| Re major | 2 diezi (fa, do) | si minor |
| La major | 3 diezi (fa, do, sol) | fa diez minor |
| Mi major | 4 diezi (fa, do, sol, re) | do diez minor |
| Fa major | 1 bemol (si) | re minor |
| Si bemol major | 2 bemoli (si, mi) | sol minor |
| Mi bemol major | 3 bemoli (si, mi, la) | do minor |
| La bemol major | 4 bemoli (si, mi, la, re) | fa minor |
În ce ordine apar diezii și bemolii?
Diezii apar mereu în ordinea fa, do, sol, re, la, mi, si, iar bemolii în ordinea inversă: si, mi, la, re, sol, do, fa. Ordinea este fixă, așa că o tonalitate cu trei diezi îi are întotdeauna pe primii trei din șir, nu o combinație oarecare.
Două reguli scurte permit recunoașterea tonalității după armură, fără tabel:
- La tonalitățile cu diezi: tonica se află cu un semiton deasupra ultimului diez scris. Ultimul diez este do diez, deci tonalitatea este Re major.
- La tonalitățile cu bemoli: penultimul bemol din armură este chiar tonica. Cu si bemol, mi bemol și la bemol, tonalitatea este Mi bemol major.
- Excepția: Fa major are un singur bemol, așa că regula penultimului nu se aplică și tonalitatea se memorează separat.
Cum se găsește relativa minoră pe cercul cvintelor?
Relativa minoră a unei tonalități majore se află cu o terță mică, adică trei semitonuri, mai jos și folosește exact aceeași armură. Pe multe desene ale cercului, tonalitățile minore sunt scrise pe un inel interior, chiar sub perechea lor majoră. La minor are aceleași note ca Do major, mi minor aceleași note ca Sol major.
Distincția dintre ele se face după sunetul pe care se sprijină melodia și după acordul final. În minorul armonic apare în plus treapta a șaptea urcată, de exemplu sol diez în la minor, scris ca alterație accidentală, nu în armură. Diferența dintre aceste noțiuni este explicată pe larg în articolul despre solfegiu, teorie muzicală și armonie.
Ce acorduri se înrudesc pe cercul cvintelor?
Tonalitățile vecine pe cerc diferă printr-o singură alterație, iar acordurile lor sunt cele mai folosite împreună. În Do major, vecinii sunt Fa (treapta a IV-a) și Sol (treapta a V-a), adică exact acordurile de bază ale nenumărate piese. Adăugând relativele minore ale celor trei, se obțin șase acorduri: Do, Fa, Sol, la minor, re minor și mi minor.
Multe progresii se mișcă pe cerc în sens invers acelor de ceasornic: succesiunea re minor, Sol, Do este un drum de două cvinte descendente. Aceeași logică explică modulațiile line, spre o tonalitate vecină.
Cum se învață cercul cvintelor fără memorare mecanică?
Cercul se fixează cel mai bine prin exerciții scurte, repetate la instrument, nu prin citirea schemei. O ordine practică de lucru arată astfel:
- Se desenează cercul de mână, pornind de la Do, adăugând câte o cvintă și notând alterația nouă.
- Se cântă gamele majore în ordinea cercului, câte una sau două pe zi, urmărind nota care se schimbă față de gama anterioară.
- Pentru fiecare tonalitate se cântă acordurile I, IV și V, apoi relativa minoră.
- La citirea unei partituri noi, armura se identifică înainte de primele note, folosind regulile de mai sus.
Exercițiile auditive întăresc ce se învață teoretic, iar cele din ghidul despre dezvoltarea urechii muzicale se potrivesc bine cu lucrul pe tonalități. Pentru pasul următor, articolul despre studiul armoniei muzicale arată cum se leagă acordurile între ele, iar greșelile frecvente ale studiului de teorie pe cont propriu ajută la evitarea golurilor de bază.