Bisul este piesa sau seria de piese cântate după încheierea oficială a unui concert, la cererea publicului care continuă să aplaude. Cuvântul vine din latinescul „bis”, adică „de două ori”, pentru că la origine însemna repetarea imediată a unei bucăți apreciate. Astăzi, bisul a devenit un ritual de final, cu reguli nescrise diferite la un recital de pian, la un concert simfonic și la un spectacol rock.
Ce înseamnă bisul la un concert?
Bisul înseamnă revenirea artistului pe scenă după ce programul anunțat s-a încheiat, pentru a mai cânta una sau mai multe piese. În limba română, ca și în franceză sau italiană, publicul strigă „bis”, iar în engleză același moment se numește „encore”, un cuvânt de origine franceză care înseamnă „încă o dată”. Gestul exprimă mulțumire: publicul nu vrea ca seara să se termine, iar artistul răspunde cu un mic dar în afara programului.
De unde vine obiceiul bisului?
Obiceiul bisului vine din teatrele de operă și din sălile de concert ale secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, unde publicul cerea repetarea imediată a unei arii sau a unei părți dintr-o lucrare, chiar în mijlocul spectacolului. Uneori, o arie era repetată de mai multe ori în aceeași seară, ceea ce întrerupea acțiunea și prelungea mult reprezentația. Din acest motiv, unele teatre de operă au descurajat sau au interzis în anumite perioade repetarea ariilor, iar bisul s-a mutat treptat la finalul concertului. Contextul istoric al acestor schimbări se înțelege mai ușor cu ajutorul pașilor din ghidul despre studiul istoriei muzicii clasice.
Cum diferă bisul de la un gen muzical la altul?
Bisul diferă ca durată, ca alegere a pieselor și ca grad de spontaneitate în funcție de gen și de tipul de spectacol.
| Tip de concert | Forma obișnuită a bisului | Durată orientativă |
|---|---|---|
| Recital de pian sau de vioară | Una până la trei piese scurte, alese de interpret | 3–15 minute |
| Concert simfonic cu solist | O piesă solo a solistului după concert, uneori un bis al orchestrei la final | 3–10 minute |
| Concert de operă sau de lieduri | O arie sau un cântec cunoscut | 3–10 minute |
| Concert rock sau pop | Două până la patru piese, adesea cele mai cunoscute | 10–25 de minute |
| Concert de jazz în club | O piesă, uneori improvizată pe loc | 5–10 minute |
Este bisul spontan sau plănuit dinainte?
La cele mai multe concerte de muzică pop și rock, bisul este plănuit dinainte și apare pe lista de piese a echipei tehnice. Retragerea din scenă face parte din spectacol: luminile se sting, publicul aplaudă, iar artiștii revin cu piesele păstrate pentru final. În muzica clasică, bisul este mai des o alegere de moment a interpretului, făcută în funcție de reacția sălii și de oboseală. Diferența de atmosferă dintre sălile mici și cele mari se simte și aici, după cum arată articolul despre concertele din club comparate cu cele de stadion.
Cum se cere un bis fără a deranja?
Un bis se cere prin aplauze susținute după ultima piesă, eventual prin ridicarea în picioare, nu prin fluierături sau strigăte în timpul muzicii. La concertele de muzică clasică, aplauzele continuă cât timp artistul revine pentru salut, iar intensitatea lor îi spune interpretului dacă sala așteaptă încă o piesă.
- Aplauzele încep după ultima notă, nu peste rezonanța finală.
- Locul nu se părăsește în timp ce artistul se înclină pentru salut.
- Telefonul rămâne în buzunar, chiar dacă bisul pare momentul ideal pentru filmare.
Aceste gesturi țin de aceleași reguli nescrise descrise în articolul despre eticheta concertelor.
Cum se recunoaște sfârșitul definitiv al concertului?
Sfârșitul definitiv al concertului se recunoaște după câteva semnale clare, care diferă puțin de la un tip de sală la altul.
- În sala de concert, concertmaistrul se ridică și iese, iar orchestra îl urmează.
- Luminile din sală se aprind complet.
- La concertele în aer liber, pornește muzica înregistrată din difuzoare.
- Pe scenă apar tehnicienii, care încep să strângă instrumentele și cablurile.
Odată observate aceste semnale, aplauzele se încheie, iar publicul poate pleca fără să pară că ignoră artiștii.
